Membru Biroul Național, Vicepresedinte filiala judeteana, Deputat Constanta
Deputat de Constanța
Stelian Ion, deputat USR de Constanța la al treilea mandat, a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității din București. Din 2002 practică profesia de avocat.
În timpul primului său mandat de deputat, între 2016 și 2020, Stelian Ion a luptat în Comisia juridică împotriva modificărilor nocive la legile justiției inițiate de Liviu Dragnea și a contribuit la redactarea a zeci de sesizări la Curtea Constituțională pentru a bloca legile în favoarea infractorilor promovate de PSD.
În decembrie 2020 a devenit ministru al Justiției, funcție din care a avut ca principală misiune să repare după Dragnea și Iordache tot ce au stricat în sistemul de justiție. A propus un proiect de desființare a Secției Speciale de anchetare a magistraților, a avansat proiecte noi pentru legile justiției și a pus în dezbatere publică modificările la Codul Penal si Codul de procedură penală. Stelian a contribuit la deblocarea admiterii în magistratură și a demarat procedura de selecție pentru funcțiile de conducere din DNA și DIICOT.
USR este un partid liberal, afiliat familiei democrat-liberale europene, care luptă pentru reformarea statului, egalitate în fața legii, apărarea libertăților individuale, un sistem performant de educație, un mediu sănătos și un parteneriat corect între stat și mediul privat.
Despre USR
Link-uri utile
Copyright © 2026 Uniunea Salvați România